Literatura noastra
de Alexandru Vlahuta
Noi n-avem pana acum scriitori a caror glorie si ale caror opere sa fi trecut granita. Strainii sunt asa de putin in curent cu ce se produce la noi in literatura, incat chiar in suplimentul din urma al celui mai bun si mai ingrijit dictionar enciclopedic francez, supliment consacrat miscarii literare din Romania, se insira o multime de bazaconii si de prapastii cari ne-ar face sa credem ca e vorba de o alta tara daca n-am avea acolo si portretul d-lui Jack Negruzzi, un poet si un romancier ... care nu poate fi decat al nostru. In acel supliment, in care se face - chipurile - bilantul literaturii noastre din ultimii ani, nu se vorbeste nimic despre Eminescu, nici un cuvant despre Ion Creanga, Delavrancea, Caragiale, Gherea, atatea talente puternice si pline de originalitate, carora nici cel mai incapatanat dusman nu le-ar mai putea tagadui meritat dde a fi dat un nou aspect, o noua viata literaturii noastre.
Dar aceasta n-ar insemna inca nimic. Nenorocirea n-ar fi ca exportam prea putin din al nostru, ci ca importam prea mult si prea fara alegere din literaturile straine. Teatrul nostru, revistele in mare parte si gazetele cotidiene fara exceptie duc sub raportul aqcesta o viata aproape parazitara. Torentul de traduceri covarseste, ineaca putinele noastre produceri originale. Si ce se traduce, Doamne, si cum se traduce!
Intotdeauna, chioscurile si zidurile capitalii sunt pline de afise cari anunta aparitiunea unui nou roman "de mare senzatie". Titlul strigator, reclama, ieftinatatea fasciculelor si un bun serviciu de colportaj fac din desfacerea acestei literaturi de fabrica un comert de la care au inceput sa se bata intreprinzatorii [...]
Intrebati pe tipografi si pe vanzatori daca vreti sa va faceti o idee cat de cautata e la noi marfa aceasta. Sunt peste douazeci de mii de cititori care urmaresc cu o statornicie si cu o pasiune putin obicinuite neamului nostru fantasmagoriile acestor romane pline de intrigi palpitante, de morti cari-nviaza si de crime cu atat mai infioratoare cu cat sunt mai misterioase. Se prapadeste mahalaua dupa astfel de grozavenii, si consoarta cherestigiului are crize de nervi, se da-n vant de nerabdare intre o fascicula si alta ... Publicul acesta insa in nici un caz n-ar citi pe Eminescu, El e doar tulburat de contactul cu o lume extraordinara, imposibila, pe care-o ia de buna si reala, si nevestele negustorilor sfarsesc prin a deveni putin melancolice, adeseori "agasate" din cauza ca barbatii lor, saracii, sunt, vai! asa de prosti, si de prozaici, si de pacatosi pe langa minunatii eroi din romane!
Dar romanul-fascicula a navalit in scoala, s-aci e adevarata primejdie. Nu e hrana mai distrugatoare pentru mintea cruda a scolarului ca aceasta literatura deliranta, pe care el isi da cu pofta gologanul alvitii si ceasul lectiei sau al recreatiei, ceea ce-i deopotriva de rau. Micul cititor se pasioneaza, tremura de curiozitate s de emotiune pe paginile cari-i dai intr-o limba mizerabila o viata imposibila, fascinanta tocmai prin aberatia si artificialitatea ei, inchipuirea lui lacoma si neostenita se pierde ca sub taria unei betii de hacis, intr-o lume de banditi invulnerabili si atotputernici, de criminali apoteozati, de farmce si de strigoi. Si teama mi-e ca acesti strigoi sa nu suga prea mult din sangele generatiei care se ridica, deja destul de plapanda si de anemica si fara asta.
Literatura originala nu poate conta deocamdata decat pe un contingent de cel mult cinci mii de cititori. E fara indoiala un mare progres fata de ce era acum douazeci, acum zece ani chiar. Dar si numarul acesta de cititori e asa de putin sigur, incat nici Caragiale, cat e de talentat si de cunoscut, nu s-ar bizui - dac-ar scri un roman, bunoara - sa-l tipareasca in cincii mii de exemplare. Stiu eu daca n-o fi si asta una din cauzele pentru cari Caragiale isi pastreaza operele in gand si nu se hotaraste cu anii sa le-astearna pe hartie? De cate ori nu l-am auzit zicand: "Degeaba, n-ai pentru cine sa scrii, n-ai public ..."Nu e vorba ca si "publicul" o fi zicand la randul lui: "Degeaba, n-ai ce sa citesti, n-ai scriitori". S-o fi avand si el putina dreptate. In pletora asta de produceri " originale", cari se arunca de pe gratarele masinilor tipografice si se vantura pe subt ochii nostri, trebuie sa recunoastem ca e o imensa, covarsitoare majoritate de secaturi. Cine nu-i scriitor, si inca distins, in tara asta blagoslovita, in care "romanul se naste poet"? Si cand, ca sa dai de o idee, de-o fraza ca lumea, trebuie sa-ti strici ochii si vremea rasfoind teancuri de reviste si de carti romanesti, nu stiu, zau, ce curaj iti mai ramane sa contribui la desfacerea acestei literaturi suspecte. E lesne sa ne indignam si sa facem fraze furmoase pe subiectul nepasarii publicului nostru. Dar sa nu uitam ca publicul acesta prea a fost pacalit, prea de multe ori s-a fript cu ciorba fara bucatele a nenumaratilor nostri pescuitori de rime si de glorie. Iata de ce e asa de increzator, iata de ce talentele tinere trebuie sa stea mult si sa bata la poarta atentiei si simpatiei lui pana sa ii deschida. Numai asa ne explicam cum poeziile lui Cosbuc, nuvelele doamnei Constanta Hodos si alte lucruri intr-adevar bune strabat asa de greu si de incet. In adevar, care ar fi semnul, mijlocul de a te orienta pe ce sa pui mana ca sa nu te frigi? Strigatul afiselor, reclama gazetelor, laudele prietenilor, ori poate stampila, nemuritorilor, "incoronarea Academiei"? Nu-i asa ca, mai ales de aceasta din urma blagoslovenie, va vine sa suradeti?
Dar in afara de faptul ca publicul cititor, pacalit in atatea randuri, ar avea dreptul la oarecare ezitare, neincredere si uneori chiar la momente de dezgust pentru "literatura romana", mai este o alta cauza insemnata care izoleaza, desparte pe public de scriitorii sai. E politica, e felul cum se face politica la noi. Ochii publicului cauta nelinistiti in aceasta arena de lupte zgomotoase si dezordonate prognosticurile zilei de maine. El se pasioneaza, spera, se teme, pentru a acolo fierbe propria lui viata. Si ce spectacol, Doamne! Schimbari de front neasteptate, mezaturi triste de constiinti, tovarasii, invrajbiri, rupte, si din nou inchegate dupa ce s-au sfasiat reciproc in vileag - si dedesubtul acestor nervosi parteneri de joc, cari-si disputa destinele tarii, tremura regimentele de functionari cari privesc jocul "puterii" sub spaima eventualitatilor si-a mizeriei de maine. O miscare neindemanatica - si totul se rastoarna; o aruncatura de carte gresita - iute altii ne guverneaza, s-atunci, dintr-o schimbare de puls in congestionata noastra capitala, o adanca dezordine s-o adevarata teroare se revarsa peste toata tara. Batutii de ieri reiau ciomagul din mana batausilor ce vor intra la tarbaca de aci inainte, flamanzii si paraponistii de ieri reiau locul capatuitilor de pana acum; coloanele Monitorului oficial sunt pline de asa-numitele reforme in personal, sute, mii de familii sunt deodata aruncate pe drumuri; pe la gari se vad figuri triste, dezolate, si gramezi de bagaje, ca pe vremea bajenaritului. Pe-asa furtuna iti arde sa mai citesti?
Golul pe care il deschide in sufletele noastre setea de a admira ceva in afara de noi este umplut si covarsit de atatea scandale si nevoi zilnice, incat arareori si numai pe fuga mai gasim in zbuciumata noastra viata clipe de "poezie". u simtim, n-avem timp sa simtim acel dor nesfarsit, acea arzatoare nevoie intelectuala de a citi o carte frumoasa. Nu, noua nu ni-i foame de literatura, pentru ca alta foame bate la poarta existentei noastre precare. Aceasta face ca o mare parte din acei cari ar citi cu drag putinele carti bune si cinstite ce apar si la noi sant absorbiti de alte preocupari si scosi din sfera clientelei noastre literare.
Si, astfel, cand te gandesti cate sant si pe capul bietilor cititori, e de mirare ca avem s-atatia!
Literatura noastra
Aceasta pagina a fost accesata de 2117 ori.
