Delavrancea (1894)

Delavrancea (1894)

de Alexandru Vlahuta

34 de ani. Inalt, putin adus de spate; singurul din re literatii nostri care are in adevar " un cap de artist". Natura i-a dat cu amindoua minile talentele cari pot impodobi viata unui om. Delavrancea putea fi pictor mare, muzicant mare, cum e scriitor si orator mare. Temperament aprins, inima larga, de o sensibilitate aproape maladiva, suflet generos si entuziast, intotdeauna mi-a facut imrpesia unui erou pe car enimic n-ar putea sa-l ingenunche.
Are un cult, o adevarata evlavie pentru popor si nimeni n-a inteles mai bine ca el sufletul si adincimea cintecelor si legendelor batrinesti. In toate articolele lui politice se recunoaste de la primele rinduri stampila artistului, taietura de fraza a literatului cult, stapin pe gindul si pe cuvintul lui. De la cea mai fina irnoie, pina la cea mai violenta francheta de expresii. Delavrancea isi primbla degetele pe claviatura limbii cu o agilitate de adevart maestru. Stilul lui e variat, impetuos si incarcat de imagini ca insasi viata noastra, pe care Delavrancea a stiut s-o observe si s-o zugraveasca cu o neintrecuta putere de sugestie in frumoasele si nepieritoarele lui opere.
E cel mai iubit si mai admirat dintre scriitorii nostri, cu toate "amarnicile concluzii" ale citorva criticastri, care l-au citit cu pasiune, in acceptiunea rea a cuvintului si n-au inteles, pentru ca n-au voit sa-l inteleaga.
Atit mai rau pentru ei.




Delavrancea (1894)


Aceasta pagina a fost accesata de 1063 ori.
{literal} {/literal}