Muncitorul
de Alexandru Vlahuta
In urma mea se desteapta orasul.
In ceata diminetii.
Orasul, ce hraneste si lucreaza,
Isi incepea iar munca-i uriasa.
Era un zvon de glasuri nentelese,
Un valmasag, s-un huiet,
De usi deschise, suiere de trenuri,
Si urlete de roti invirtitoare.
Era nebuna, zgomotoasa goana
A fortelor umane
Spre munca ce da piine si scapare
Si-nalta-n vint nenumarate steaguri.
Lumina era-n toate; sub fiorul
Serbarii diminetii
Pareau ca iau si lucrurile aripi;
Ridea pe toate fetele speranta
Cind l-am vazut. Era puternic, chipu-i
De ginduri palid, nobil,
Se ridica frumos, c-un aer mindru,
Pe-un git de bronz, nestiutor de lanturi.
Grumaji de taur, umezi de salbatec,
Privire indrazneata;
Ce bogatie de viata-n pieptu-i,
Ce flacari de curaj si de iubire!
Ca un biruitor, cu pasul falnic
Inainta-n lumina.
Si inima-mi spunea: o fi Trimisul...
Poate ca el, in stirgatul multimii,
Atlet stralucitor, ca-ntr-o arena
Va-ngenunchea pe monstrii
Ce tin poporul orb si-n intuneric -
Eroic suflet, brate otelite!
In el poate-i izvorul de putere
Mareata, generoasa,
Ce va reda viata-acestui secol
De vitii si de anemie putred!...
O, dulce-i, dulce-i sa te stii iubita
De el, sa-l astepti seara
Linga mesita-ntinsa, cu duioasa,
Cu sfinta grij-a dragostei ce-asteapta.
Pe largu-i piept sfioasa sa-ti pleci fruntea
La calda sarutare
A celui care lupta si munceste,
Sa-l fericesti, s-un prunc sa-i dai - odrasla:
Si-acest lastar iubit, depozitarul
Virtutilor strabune,
Sa fie cuibul dulcilor sperante
Senina bucurie-a batranetii;
Si sa visezi prin el continuata
In veacuri viitoare
Robusta ras-a celor multi si harnici,
De pace si dreptate insetata,
Curata ras-a robilor de astazi,
Ce vesela va stringe
Recolta libertatii, din durerea,
Din singele stramosilor rodita!
Gazeta sateanului, 20 ianuarie 1898
Muncitorul
Aceasta pagina a fost accesata de 1703 ori.
