In ajunul Craciunului
de Alexandru Vlahuta
Pentru a treia oara intilnesc azi pe batrina asta cu doi copilasi de mina. Ce slaba-i, saraca, si de-abia merge. E imbracata intr-o cataveica din petici toata, pe cap - o broboada de lina galbuie, si-n picioare tiriie ramasitele unor fosti sosoni. Copiii, gatiti in vechituri de capatat, palizi la fata, se uita cu ochii mari, speriati, pe la vitrinile pline de jucarii.
O, ce mila mi-e de copiii saraci cari n-au jucarii de Craciun si carora "anul nou" nu le-aduce nici o bucurie. Cum as vrea sa stiu ce gindesc ei acum! ... Probabil, ce gindeam si eu la varsta lor. Imi vad asa de bine copilaria mea in privirea lor extaziata, in dorintile si privatiile lor, in paloarea fetei si in saracia imbracamintei lor. Si merg dupa ei, linga ei; viata mea se amesteca-n clipa asta cu a lor, batrina mi-e si mie bunica. E o zi de moina, parca-i primavara. Strada-i ticsita de lume. Trasurile, pe doua siruri, se misca incet, ca dupa mort. Prin pravalii e o imbulzeala s-o zarva ametitoare. Se mira batrina batrina de-atita sodom ... Ne-am oprit in fata unei vitrine mari.
-I, ce frumos e, bunicuta ... Eu as vrea sa am arapu ala calare pe tap ... Da' tu, Lizico, tu ce-ai vrea?
-Eu? ... Stai sa-ti spui ...
Si Lizica se uita ametita; parca i-ar fi frica sa ia asa iute o hotarire. Sint atitea lucruri frumoase, si toate-i plac, toate fac sa-i bata inimioara, de surpriza, de dorinti cari nu se pot realiza.
-Eu vreau papusa aia mare cu palaria rosie.
Si Lizica o arata cu degetul. Un popor de papusi, cu bratele intinse, cu obrajii umflati si rumeni par a privi mirate la noi, cu ochii lor de margele. In mijlocul lor e una mai mare; si sta in picioare, si are ciorapi si pantofi de lac, si e gatita in rochie de matasa ... Pe asta o vrea Lizica.
-Auzi, bunicuta, Ionel zice ca papusa asta mare vorbeste ... Nu-i asa ca papusile nu vorbesc?
-Haideti copii, nu va mai uitati, ca astea nu-s pentru noi...
-Da' pentru cine-s, bunicuta?
-Ia ... pentru cei bogati!
-Da; noi nu sintem ... bogati?
Si se duc. Lizica mai intoarce capul, ca sa-si ia adio de la papusa ei. Iar eu ma uit pe urma lor, ginditor ...
Intr-un fund de mahala vad o cocioaba veche, pleostita, ingropata in pamint pina in feresti; geamurile sint murdare, sparte si cirpite cu hirtie; inlauntru e o lumina vinata, fumurie; pe paretii umezi sint piriie de ploaie. O rogojina rupta acopere singurul pat si singura mobila a acestei vizuini, a acestei vizuini, la capatii, linga soba care-i totdeauna rece, sint aruncate vraiste toale vechi, cari miroase-a bolnav.
Acolo vad intrind pe "bunicuta", c-o piine la subtioara, si cu cei doi copilasi, cari nu stiu si nu pot inca pricepe cum se face asta ca nu sint si ei "bogati". Si n-au de nicaieri nici un ajutor, si nu-i o mina de barbat s-aduca o donita de apa-n casa...
Si miine e Craciunul!
In ajunul Craciunului
Aceasta pagina a fost accesata de 14242 ori.